Salutări colegi de joacă!

Pentru cei care consideră parafraza din scrierea de mai jos blasfemie, eu nu o consider şi nu vreau să discut despre asta.

M-a rugat un prieten să mă ocup de ea, să o mai scot puţin în lume, căci deşi înzestrată la naştere, prea puţin avusese ocazia să-şi arate frumuseţea. „Ştiu că voi doi v-aţi potrivi foarte bine şi oricum eşti singurul în care am încredere că o vei trata cu respect” mi-a spus.

Zăcea închisă într-o cameră, uitată de toţi. Ba mai mult, cineva o pusese să facă nişte prostii pentru el şi când aflaseră gardienii încuiaseră şi camera. Două săptămâni mi-a luat până şi-au făcut milă şi mi-au dat cheia. Arătau jalnic, şi ea şi camera în care zăcea. Mulţi dintre cei în grija cărora fusese dată se mulţumiseră să-i mai aplice un strat de machiaj, să-i pună acelaşi costum naţional şi să o scoată câteva zile în oraş, stârnind mai mult milă decât admiraţie. Rar mai dăduse câte unul cu mătura şi prin cameră.

Am dat sfoară-n ţară că de-acum lucrurile vor sta altfel, că alături de mine va fi cea pe care toţi îşi doreau să o vadă, inclusiv cei care o aduseseră în această e-lume. M-am grăbit cu anunţul, nu ştiam că-mi va lua ceva timp să înlătur ce stricaseră atât timpul cât şi alţi semeni înaintea mea. Până şi-a curăţat toate straturile de vopsea de pe ea, până i-am făcut rost de nişte haine mai potrivite cu ea şi cu vremurile, timpul care îmi fusese acordat se cam scursese.

Mai rămăseseră câteva zile în care n-am făcut altceva decât să ieşim împreună la braţ, amândoi stânjeniţi de lumina reflectoarelor. Nu prea îndrăzneam să-i vorbesc în public, aşa că mergeam în fiecare zi în linişte pe traseul binecunoscut şi ne despărţeam apoi discret. Totuşi lumea, drăguţă, ne complimenta, spunea că ne stă bine împreună, ba chiar unii ne vedeau deja cuplul perfect urându-ne viaţă lungă împreună.

– Te lepezi de Ministerul Media? Şi de toate lucrurile lui? Şi de toţi slujitorii lui? Şi de toată slujirea lui? Şi de toată trufia lui?
– Mă lepăd

Tot în acele zile cineva cu putere de decizie a venit cu propunerea de a ne mai lăsa o lună împreună. Am acceptat bucuros că vom avea o lună întreagă doar pentru noi. Şi ca să mă asigur că nu vom fi deranjaţi de lumea rea care ne înconjura sau, mai rău, asociaţi cu ea, primul lucru pe care l-am făcut a fost să afişez la vedere regulile de bună purtare pe care trebuia să le respecte oricine voia să ne vadă împreună.

Aşa că am început să fim mai îndrăzneţi în ieşirile noastre zilnice la rampă. Am început chiar să discutăm despre una şi alta. Nu erau întotdeauna subiecte interesante, dar, lumea venea să ne asculte. Ca în Seinfeld, conta mai puţin despre ce discutam, cât modul în care o făceam. Aşa că acum nu doar ne plimbam, ci ne aşezam pe o bancă şi discutam. Am discutat, pe rând, despre veştile proaspete de la Plato, am adus mulţumiri pentru aprecieri, am luptat pe divizii, am comentat schimbările din ziua precedentă, recrutările agresive, am recitat din Eminescu, ne-am aliat cu eMoldova, am vegheat la căpătâiul modulului Media, ne-am relaxat într-o zi lejeră de vară, în mirosul desuet de tei şi anemone, am ales, ne-am pregătit amândoi de WORDMOB, am lansat provocarea că nu puteţi voi scrie cât puteam noi comenta, am mulţumit pentru participarea la WORDMOB, am găzduit primul Studio Electoral, am ales apoi Congress-ul, am aşteptat cuminţi validarea voturilor, am avut o groază de evenimente de acoperit, am spus NU şpăgii electorale şi am continuat să-i spunem NU şi a doua zi, apoi am terminat deocamdată cu politica, am fredonat „Iar când noi nu vom mai fi…” şi alte hituri Iris. Şi aşa a trecut luna.
De multe ori, pe lângă cei care se mulţumeau cu aplauze şi complimente, apăreau şi persoane care continuau discuţia, nu de puţine ori ieşirile noastre zilnice în public încheindu-se cu dezbateri în toată regula.

Eram fericit. Mulţi spuneau că ea era mai strălucitoare ca întotdeauna, mai strălucitoare decât va fi vreodată. În scurt timp reuşisem să le-o arăt tuturor în splendoarea pe care puţini o văzuseră sau o bănuiseră înaintea mea. Iar ceilalţi îmi recunoşteau meritul în asta. Nu doar spectatorii obişnuiţi, ci şi cei cu putere de decizie. Aşa că propunerea de a rămâne împreună a fost practic unanimă.

– Te lepezi de Ministerul Media? Şi de toate lucrurile lui? Şi de toţi slujitorii lui? Şi de toată slujirea lui? Şi de toată trufia lui?
– Mă lepăd

Şi am spus din nou DA, deşi ştiam că e pentru ultima dată. Începusem de ceva timp să aud vocile. „Roman Daco, ştii că eşti doar o plăsmuire şi ştii că nu poţi avea atâtea ore zilnic la dispoziţie în lumea ta virtuală”. Aveau dreptate vocile. Lumea mea virtuală era oricum din ce în ce mai apocaliptică. Iar dincolo timpul devenea din ce în ce mai preţios şi mai greu de dăruit mie. Şi fără timp la dispoziţie, n-aş fi putut să-i acord ei respectul cuvenit. Aşa că „m-am trezit nefericit / plecase fericirea-n zori de zi”.

Dar ei nu i-am spus toate astea. Am continuat ieşirile noastre zilnice. Şi discuţiile. Am început o nouă săptămână optimişti, am discutat despre întâlniri trecute sau viitoare, l-am salutat cu respect pe Omae, ne-am autoproclamat singura oază de stabilitate din eRomânia, încet-încet ne-am liniştit aşteptând debanarea lui eadrik, am început să votăm masiv, ne-am pus brazilienii-n cap, am fost mOguliţi, am dat cu pace la patru ace.

Publicul era din ce în ce mai numeros şi mai activ în discuţiile ulterioare. Iar mie din ce în ce mai greu să mint. Dar am zis împreună badabanu la legea de impeach, preşedintele eadrik a trecut şi noi am rămas, am combătut rasismul, i-am spus „la revedere” lui avec şi o7 lui oboj, ne-a scăpat NAP-ul la unguri, am evaluat puterile noastre supranaturale, am trecut printr-un minim istoric de articole deşi revenirile în eRepublik şi în eRomânia continuau.

Totuşi când a venit propunerea inerentă pentru o nouă lună împreună, nu m-am mai putut ascunde. Era ultima lună împreună şi acum ştiau toţi. Deşi totul mergea atât de bine între noi, în ciuda faptului că totul mergea atât de rău în jurul nostru. Un prost care nu s-a sinchisit să mai citească regulile alea puse acolo sus, cu două luni în urmă, ne-a spus chiar, suficient de încet încât să auzim doar noi, că am acoperit răul cu reprezentaţiile noastre, asociindu-ne cu acesta.

Dar am mers până la capăt când au început să zboare porcii din funcţie, şi impeachul a venit şi s-a dus aproape neobservat, când am votat noul Congress şi au apărut articolele Q7. Le-am spus „Heil Sictir” poltronilor şi măscăricilor, m-am oprit din apăsat butonul fight când vocile mi-au spus că dincolo au început nişte Jocuri Olimpice de unde Moldoveanu trăgea cum ar fi trebuit să tragem toţi. Apoi s-a spart gaşca. Ne-am întrebat dacă au gust cei ce vin din urmă. Am urat noapte bună după o reprezentaţie târzie, am prezentat datele tehnice ale aventurii noastre de două luni şi, pentru un final spectaculos, BNR a fost devalizată.

– Te lepezi de Ministerul Media? Şi de toate lucrurile lui? Şi de toţi slujitorii lui? Şi de toată slujirea lui? Şi de toată trufia lui?
– Mă lepăd.

Roman Daco

Sursa: http://www.erepublik.com/de/article/epilog1-2096872/1/20

Fond sonor

Azi. O zi de luni. Munca si prea multa cafea.
Erepublik sta deschis si energia se aduna greu odata ce a expirat bonusul dat de Mister Cupidon. Totusi am max 1000 de energie plin si inca 400 available.

La D4 si un strenght atat de mic stiu ca sansele mele sa iau medalii sunt f mici avand in vedere ca alaturi de mine lupta doar oameni f tari.
Ma uit peste lupte si vad cu stupoare ca declinul de ieri continua.
Vad DO Dracones pus pe Varna si niste „cantitati infime” de damage pe D4 si infrangeri la fundul gol in rest.

Era min 15 al luptei si BHul pt Ro avea date undeva la 3 mil iar bara era la 30-35%
Primul gand ar fi… daca tot am de la Cupidon 1400 de energie inca pastrate, ceva arme prin subsol, hai sa le dau aici si vedem ce o fi poate iese de un BH.

Dau vreo 20 de mil bara se misca usor… Insa banda era doar tricolora de la de avatarul meu. Chiar nimeni? Am ajuns sa ma bat eu cu nici 50k de unul singur?
Dau un shout pe feed, Sas Dragos ne ia, pe buna dreptate, peste picior dar totusi cineva raspunde si da un damage aproape de mine:

Ma gandesc ca bulgarii merita una peste bot.
Vad ca mai vine un trubadur alaturi si bara urca spre 45%, eu si Fedor continuand sa bagam material.

Locurile de dupa noi continuau sa fie la maxim 3 milioane.
Deodata totusi bara se duce in 55%. Eu si Fedor avem cam 50 de mil date si bulgarii nu se lasa.
De fapt nici eu nu sunt multi. Luptam mai mult cu un singur om care da cantitati mari de damage.

Entuziasmul creste si pe feed si vad ca din ce in ce mai multi oameni lupta chiar daca dau volum mic.

Bara scade la 51% si simt ca mai e nevoie.
Continuu sa dau stiind ca fiecare milion al meu va mai aduce macar 1 milion de la tovarasii de lupta.
STIU CA NU LUPT SINGUR!
Am preluat conducerea la scor dar cand ai impresia ca bulgarii se lasa bara scade de la 55% la 51%. Iar adversarul nostru principal continua sa tancheze la greu

Cand lupta parea sa fie pe muchie de cutit – mult timp ramas si resurse parca insuficiente – apare un nou voinic.

Urcam cu totii bara la un sigur 53% si o tinem acolo tot restul rundei. Trebuie apreciata si insistenta lui VladCJ ale carui zeci de milioane au contat mult in final:

Dar nu mai conteaza nimic e victorie frumoasa pt Romania cu un efort mare al catorva jucatori dar stiu ca sunt si altii cu multe milioane care ni s-au alaturat.

Iau BH si ma uit pe lista finala: 
Oare merit doar eu tinicheaua?
Donez cate 1 gold, ca gest simbolic celorlalti colegi de top 5 si primesc numai refuzuri.
Da asta e camaderia din V1… de atunci nu m-am simtit asa de bine la o lupta. De cand dadeam cu totii in zidul ala urat si vroiam sa ne aruncam dusmanii in „No Man’s Land”. Va mai aduceti aminte? 

Am luptat alaturi de oameni cu care nu cred ca fi vorbit vreodata. Fiind prin preajma de 4 ani sigur ca am auzit unii de altii sau ne-am citit articolele.
Insa stiu ca de azi am 4 oameni in plus in care pot sa am incredere.
Si 5 insi de D4 acum nu e putin deloc nu? Cred ca suntem macar 1% din D4-ul romanesc )

In timpul luptei vad si articolul prietenului Darkslowstar
Si cam are dreptate.

Chiar inainte sa public articolul vad ca am castigat si runda 3 la D4 cu un efort incredibil al lui Vasilica Pronosport . BRAVO!

Hai calm ca putem.
Sau vorba avatarului meu:
Keep calm I love Romania

Stiu lupta asta e o picatura intr-un ocean. Dar nu conteaza. Pe mine unul m-a inspirat si m-a facut sa deschid erepublik macar inca o zi. Daca considerati ca ar trebui sa citeasca si altii articolul dati-l mai departe!
Povestea unei mici victorii intr-o mare de confuzie http://tinyurl.com/okuxdto

LATER EDIT
Citeste si celalt articol al meu legat de situatia curenta:
Panica Panica Palinca Palinca Haccc

Sursa: http://www.erepublik.com/en/article/povestea-unei-mici-victorii-intr-o-mare-de-confuzie-2377416/1/20

PETRECEREA
(după o idee de Dragoş1976)

Bezna fu spartă aberant în cioburi de culori, mii, neinventate încă, în timp ce timpanul îi era izbit de notele stridente ale tuturor instrumentelor posibile, ţâşnind din toate colţurile pieţii în mijlocul căreia, consternat, încerca să-şi revină. Senzaţiile nebănuite ce-i străbăteau tot corpul nu-i lăsau însă nici o clipă de respiro pentru a asimila noianul de informaţii ce-i fulgerau nemilos creierul.
Profir îşi strânse pumnii până unghiile îi intrară în carne. Frânturi de fapte logice i se perindau ca un film mut pe retină.
Totul începuse acum o oră, la 23 şi-un minut, când puseseră în aplicare ideea „genială” a lui Nyllă de-a degusta „olecuţică” din pachetele misterioase ce trebuiau să le livreze exact la miezul nopţii dintre ani la Vila 23 din cartierul 59, cel mai select cvartal din Colorado Springs. Printre petrecăreţii exuberanţi ce se perindau prin mijlocul drumului, Sidoniu încă alerga zănatic, confundând toate Mirandolinele, sumar îmbrăcate şi cu aceeaşi dispoziţie euforică, cu iubirile vieţii lui.
De abia evadaseră de la Lacul Sărat din sudul Nevadei şi-şi găsiseră un servici mai de Doamne-ajută, ca şi curieri speciali, când păţiră pocinogul…
Firul realităţii i se rupse din nou, lăsând în urmă vacarmul exponenţial, şi îmbrâncelile preponderente se transformară în temenelile unui trib de azteci, ce-i preaslăveau pe Nyllă şi pe Sidoniu, la poalele Popocatepetl-ului, în cadrul ceremoniilor de încoronare a lui, drept Profir Întâiul. Înghiţi în sec simţind căldura toridă explodând din pântecul vulcanului uriaş.
Jungla înconjurătoare îl cotropea luxuriantă, umiditatea creştea continuu, când un talger izbit exact la locul potrivit (în moalele capului) îl permută în mijlocul Borneo-ului, aproape de Komodo, pitindu-se toţi trei prin hăţişurile ancestrale în speranţa găsirii păsării-paradisului.
Cântecul măiastru al păsării, şi dansul de împerechere nemaipomenit îi trezi noi fantasme, când un ţignal puternic îl resuscită din nou – era Sidoniu, ce şutise fluierul unui sectorist, şi cocoţat pe un stâlp urla din toţi rărunchii: „Libertateeeeee!!!”
Planurile se succedau tot mai alert – ba făceau bungee-jumping de pe un zgârâie-nori în Kuala-Lumpur, ba explorau vietăţile de pe fundul Gropii Marianelor, ba personificaseră celebre figuri din eRepublik (Nyllă era Romper, Sidoniu – Marco Polo, iar el – RupeTot) şi se luptau de mama-focului, ca hunii cu vizigoţii…
Ba erau acasă, printre colinele Ţîpovei, zburătăcind ca nişte vrăbioi pe malurile râului drag, savurând un amurg liniştit, cu un vin bun alături… şi un dor nebun de casă îi străfulgeră adâncurile sufletului…
Profir se uită la ceas: era 23.40, mai era timp să ajungă, aşa că strigă adunarea şi pentru Nyllă, îl dădu jos de pe stâlp pe Sidoniu, şi se agăţară de-o ricşă ce trecea în viteză, chiuind: „La Bulivar, birjar, la Bulivar!”
Apoi, dregându-şi vocea către vietnamezul-conductor: „La Vila 23 de pe strada 59, rogu-te!”

Leapşa literară merge mai departe la anda_ro

Mentalist de Bucovina
Făurar, MMXIV

Sursa: http://www.erepublik.com/en/article/petrecerea-leapsa-trei–2376729/1/20

Anul III, A Unsprezecea Ediție a Seriei Efemeride ===== Vineri, Ziua a 2194-a a Lumii Noi =====
Preț recomandat: 3 RON | 0.01 G | 1 comentariu

(acum și cu coloană sonoră)

Deja nu mai e niciun secret pentru nimeni bulibășeala cu Determinarea. Toată povestea a fost documentată foarte bine de exemplu de Kelstein aici.

Printre altele pe forum ni s-a arătat și cum evoluează Determinarea în timp, dar doar grafic, că formula „e prea complicată”:

Redacția noastră a reușit să pună mâna pe ciorna acestei formule și v-o prezintă ÎN PREMIERĂ ȘI ÎN EXCLUSIVITATE:

Eu zic că acum lucrurile sunt foarte clare, așa că ciocu mic, clic pe oferte și bagă cardu mai repede, nu mai sta să cârcotești toate schimbările.
Spor la logout!
Roman Daco

ACTUALIZARE:
Ne-am distrat, dar dacă chiar vreți o formulă pe bune, n-aveți decât să dați clic pe ciorna de mai sus. Nu era prea dificil să vezi că graficul lui pește e destul de simetric față de punctul (120,3.5) și că fiecare jumătate merge asimptotic către o valoare fixă cam ca inversa unei exponențiale (1-exp(-x)).
Pasul final, trecerea la o ponderare între o exponențială abruptă și una mai lentă l-am făcut pentru o fitare perfectă.
Elementar, dragul meu Petsku : )

PS: Evident, e doar o posibilă soluție, folosind una dintre funcțiile cu care mi s-a părut mie că seamănă.

Sursa: http://www.erepublik.com/en/article/formula-determin-rii–2343988/1/20

În acest articol voi folosi pioneză și nu piuneză, pentru explicații vedeți sfârșitul articolului.

Știți bancul cu pioneza:
Într-un compartiment de tren intră un oltean pe un scaun neștiind că era o pioneza acolo. Îl înțeapă și începe să înjure:
– Pi*da mămii ăluia care a pus pioneza asta aici ca să ma înțep eu, n-a găsit alt scaun?
Ia pioneza și o pune alături.
Intră și se așează un moldovean:
– F**u-i aia măsii de pioneza. Ia pioneza și o pune alături.
Vine un ardelean. Se așează. Simte că îl stânjenește ceva în cur. Se uită să vadă ce-i și zice:
– No, dacă-i musai, îi musai și o pune la loc și se așează pe ea.

Pornind de la banc putem încerca să împărțim oamenii după cum reacționează la o împunsătură de pioneză. Unii înjură, dau vina pe guvern, chiar pe o conspirație, alții o tolerează sau ignoră și sunt chemați fraierii. Culmea e că primii sunt și cei care imediat pun pioneza alături să se „bucure” și altul de ea.

De fapt în realitate pionezele merg mai departe. Unii oameni chiar pun pioneze dinadins și observă reacția victimei râzând măgărește, alții pun o pioneză discretă ici și colo și au grijă ca șeful să observe comportamentul indecent al victimei care se freacă la fund de durere în loc să muncească pentru binele companiei.

Pionezele se împart după gen. Cele de genul masculin se clasifică după mărime iar sportul preferat al deținătorilor e să le compare care e mai mare. Cu cele feminine sunt preferate forme gingașe, rotunjite cu vino-ncoace. Unele mai norocoase dotate cu forme lungi și apetisante primesc de la celelalte pioneze feminine niște priviri lungi de sus până jos și pătrunzătoare ca un laser făcut să taie cărămidă refractară. Rezultatul analizei profunde și obiective se rezumă de cele mai multe ori cu „iote și c**va asta”. Totuși nu cumva să încurcați genul și caracteristicile, pionezele mari feminine nu sunt așa de apreciate de la Rubens încoace, iar pionezele masculine cu o voce pițigăiată și gesturi gingașe sunt destinate să ajungă designeri de chiloți masculini și să le cheme Botezatu.

Altă clasificare ar fi după formă, unele sunt în formă ce cruciulița, altele în formă de semilună, unele în formă de stea în șase colțuri și tot așa. Toate pionezele de aceeași formă au o pioneză supremă care se exprimă prin pioneze subordonate care le spune că doar pioneza supremă a lor e cea adevărata. Asta le dă o motivație oamenilor să se înțepe mai tare unul pe altul că toată lumea știe că numai o pioneză supremă e adevărată și le controlează pe celelalte. Dovadă stă filmul Stăpânul pionezelor, „One pin to rule them all”.

Un alt lucru important în teoria pionezelor e culoarea și teritoriul lor. De exemplu pionezele albastre au teritoriul lor, iar cele roșii al lor. Ca de obicei, se întâmplă ca răspândirea pionezelor să nu se potrivească cu culoarea teritoriului, unele roșii ajung în teritoriu albastru, altele albastre în zone roșii de obicei căutând pioneze de sex opus. Așa că apar pioneze micuțe mov. Părinții sunt super încântați iar bunicii de asemenea deși se jură că pioneza e mai mult roșie sau mai mult albastră în funcție de propria culoare.

De obicei asta nu afectează pe nimeni până când o pioneză căutând să-și facă loc în politică dă vina pe pionezele de altă culoare căci sunt evident diferite și-și dă seama tot prostul că ele sunt de vină pentru situația economică gravă. Atunci ca prin farmec toată lumea uită că politicianul a furat și de la pionezele roșii și de la cele albastre fără discriminare și începe o luptă pe viată și pe moarte în care nimeni nu se gândește la micile pioneze mov care nu au nici o vină.

Luptele astea pornesc din diverse motive care mai de care mai întemeiate de la tradiționalul „Tu iar n-ai bască”, profundul „Ce te uiți așa la mine, ești șmecher?”, evidentul „Tu ai stins ultimul lumina la birt și din cauza ta s-a ars becul” până la esotericul „Mă tu iar mi-ai deocheat vaca și din cauza asta s-a tăiat laptele”. Motivele de la care se pornește războiul sunt variate dar toate luptele au ceva în comun, ambele părți sunt în defensivă și se apără de invadatori oriunde s-ar afla, inclusiv în curtea invadatorului. Nu contează conjunctura, unde se întâmplă luptele, toți se apără căci eu au fost primii acolo. Conform acestui principiu au apărut și „Armele de apărare în masă” care funcționează numai dacă le arunci în curtea vecinului, „atacurile preventive” lansate când inamicul îndrăznește să sughițe în direcția ta, precum și industria de fabricat mitraliere făcute să te apere de țânțarii inamici.

În lumea modernă oamenii plictisiți de înțepăturile de zi cu zi au început să caute un refugiu în fața pionezelor într-o lume virtuală. Așa s-a întâmplat cu ePioneza, un joc virtual în care oamenii puteau să muncească cot la cot să facă o viață mai bună, politicienilor să le pese de restul oamenilor, o presă interesantă. La început totul a fost bine, dar dorul de lumea de baștină, reală, a adus ePionezele în virtual. Unele pioneze supărate că vorbeau de unele singure și nu le asculta nimeni au început să creeze copii ale lor care să le aprobe și cu care să poată dialoga fără a da impresia că vorbesc de unele singure ca nebunele. Iar șeful jocului Aristotel căruia nu-i păsa decât să strângă cât mai mult gold să facă o pioneză mare de aur, ignoră clonele. Încetul cu încetul eEconomia a început să o rivalizeze pe cea din Zimbabwe (fără să o depășească), politica a început ca în viața reală să devină o „prestatoare de fericire efemeră contra cost”, articolele din presă au devenit atât de interesante încât toți polacii le votau. Mulți jucătorii au început să-și bage „moneda din Botswana” în el de joc ca aici.

Dar nu este încă totul pierdut am auzit că în curând va veni soluția ultimă, pioneza Q8. Care credeți că va fi următorul grad după Titan? Câteva posibilități:
Vitan, că Uitan e greu de pronunțat
Vanadiu, succesorul în Tabloul periodic al elementelor
Rroma, precum titanii au furat focul de la zei să-l dea pământenilor, urmașii lor fură cablurile electrice să recreeze scânteia.

Acum am terminat cu studiul aprofundat al pionezelor și vreau să vă spun de ce insist cu pioneză și nu piuneză. În DEX corect este piuneză cu varianta pioneză (pentru ăștia mai de pe stradă ca mine). Voi începe și eu să folosesc piuneză când voi auzi moșnegii din parc „Mută piunul la B4 băăă”, sau „Băăă, când eram eu piunier …” sau pe cei de la sport „Campiunul Lucian Bute a luat-o în barbă”. De fapt eu am o teorie despre cum se creează forma corectă a cuvintelor.

La Academia Română după ce se termină campionatul intern de triatlon (Solitaire, Minesweeper și FreeCell) ca să nu se plictisească pleacă în deplasare la Facultatea de filozofie unde se joacă returul la campionatul intrauniversitar de Scrabble.
Iar când decanul de vârstă al Academiei Române joacă cu decanul de la filozofie, nervii ajung la maxim iar în momentul decisiv pac maestrul limbii române pune PIUNEZĂ pe tablă cu Z pe triplat cuvântul. Astă de la filozofie spune, „Dar nu se spune pioneză, așa cum a scris și colegul dumneavoastră de la masa alăturată?” dar maestrul limbii române se uită puțin încruntat spre colegul mai tânăr care încearcă să se ascundă în spatele tăbliței și spune apăsat „PIUNEZĂ este corect!!! (… o pauză în care încă sunetul semnelor de exclamare reverberează în sală …) Pioneză e o variantă mai … vulgară … acceptată dar VULGARĂ!!!”. Colegul mai tânăr aprobă tăcut și repejor din capu-i în care încă mai răsună (VULGAR!!!, Vulgar!!, vulgar, v….).

Într-o altă partidă devenită istorie decanul a scris cuvântul „niciun”, când i s-a atras atenția că sunt două cuvinte, decanul imediat ripostă: „Nu este adevărat, corect este niciun, am scris și un tratat despre asta, tocmai ce va fi publicat, nu-i așa colega?” uitându-se încruntat către colegul tinerel care aprobă rapid. A doua zi imediat se publică tratatul scris aseară de colegul tânăr dar datat cu 3 luni în urmă (distorsiunea timpului e explicabilă foarte ușor prin presiunea cuantică relativistă care o are privirea încruntată a unui decan bătrân asupra unui coleg mai tinerel căruia îi poate face cariera praf printr-un singur cuvânt).

Asta este teoria mea care explică piuneza, numărul de e-uri în creează, de i-uri în copiii, de ce se scrie Botswana și nu Botsuana, niciun, nicio. Totul depinde de ce litere îi pică decanului la Scrabble.